{"id":54,"date":"2024-04-01T07:40:31","date_gmt":"2024-04-01T07:40:31","guid":{"rendered":"https:\/\/niramart.com\/revista-magazine\/calea-cea-vesnic-dreapta-a-arhitecturii-de-anca-sandu-tomaszewski\/"},"modified":"2024-04-01T07:40:31","modified_gmt":"2024-04-01T07:40:31","slug":"calea-cea-vesnic-dreapta-a-arhitecturii-de-anca-sandu-tomaszewski","status":"publish","type":"page","link":"https:\/\/niramart.com\/revista-magazine\/calea-cea-vesnic-dreapta-a-arhitecturii-de-anca-sandu-tomaszewski\/","title":{"rendered":"Calea cea ve\u015fnic dreapt\u0103 a arhitecturii de Anca Sandu Tomaszewski"},"content":{"rendered":"
\n
\n
\n
\n
\n

Calea cea ve\u015fnic dreapt\u0103 a arhitecturii de Anca Sandu Tomaszewski<\/a><\/h1>\n<\/div>\n
Jul<\/span> 07<\/span>2016<\/span><\/div>\n<\/header>\n

 <\/span> <\/span><\/p>\n

\n
\n

Liberi sau bigo\u0163i<\/strong><\/p>\n

Arhitectura pare azi, mai mult dec\u00e2t oric\u00e2nd, prins\u0103 \u00een capcana dintre democra\u0163ie \u015fi elitism, adic\u0103 dintre necesitatea de a fuziona cu via\u0163a, pe de o parte, \u015fi subordonarea la canonul estetic, de cealalt\u0103 parte. (Despre aceast\u0103 neidentificabil\u0103 constr\u00e2ngere a Zeitgeistului, Matisse spunea acum un secol: “Nu suntem st\u0103p\u00e2ni pe crea\u0163ia noastr\u0103. Ne e impus\u0103<\/em>.) Problema este c\u0103 publicul arhitecturii, \u00een nevinov\u0103\u0163ia lui, insist\u0103 s\u0103 r\u0103m\u00e2n\u0103 rece la elevata estetic\u0103 a ultimului secol, adic\u0103 la limbajul modern. Iar el, limbajul modern, e mai viguros ca oric\u00e2nd, sigur pe unicitatea, suprema\u0163ia \u015fi ve\u015fnicia lui.<\/p>\n

Marii arhitec\u0163i au abilitatea de a negocia convenabil cu ambii st\u0103p\u00e2ni. Restul \u00ee\u015fi epuizeaz\u0103 for\u0163ele \u00een lupta cu nevoile vie\u0163ii; \u00eei cople\u015fe\u015fte, se vede, efortul de a controla dictatura bugetului, presiunea politic\u0103 \u015fi gustul popular. Ca urmare, au renun\u0163at la orice tentativ\u0103 de disiden\u0163\u0103 la estetica oficial\u0103 \u015fi urmeaz\u0103 neab\u0103tut calea trasat\u0103 c\u00e2ndva \u2013 ai zice c\u0103 odat\u0103 pentru totdeauna – de moderni\u015fti. Astfel, to\u0163i arhitec\u0163ii, de la mic la mare, \u00ee\u015fi exerseaz\u0103 cumin\u0163i imagina\u0163ia \u00een unica, \u00eengusta \u015fi b\u0103tucita albie formal\u0103 care le e permis\u0103. Unde ne sunt avangardi\u015ftii? Toat\u0103 arhitectura dormiteaz\u0103 \u00eeng\u00e2n\u00e2nd la infinit refrenul secular despre simplitate, sinceritate \u015fi economie de mijloace. Ni s-a integrat \u00een subcon\u015ftient. De\u015fi denun\u0163at de-acum patru genera\u0163ii ca autist, acela\u015fi cod estetic reduc\u0163ionist e reluat mecanic, e perfectat, distilat, sublimat \u015fi din nou impus lumii. Lumea, s\u0103rmana, tot nu se acomodeaz\u0103 cu el, dar nu-i nimic, r\u0103zboiul de gheril\u0103 continu\u0103.<\/p>\n

Noi, ini\u0163ia\u0163ii, sigur c\u0103-l iubim, de exemplu pe Peter Zumthor, pentru c\u0103 a\u015fa am fost educa\u0163i, \u015fi el, \u015fi noi, s\u0103 cultiv\u0103m sensibilitatea calvin\u0103 pentru forma frust\u0103 \u015fi impecabil\u0103. \u015ei el o face magistal. Dar restul lumii obi\u015fnuite, mai latin\u0103 sau mai slav\u0103, \u00een nevrednicia ei, ce vin\u0103 are? Ce s\u0103 \u00een\u0163eleag\u0103 din zumthorismele livrate de sutele de mici zumthori, precum louisvuittoanele din vinilin? Ce-i spun ele omenirii \u2013 care de altfel continu\u0103 s\u0103 le evite constant? De ce insist\u0103m s\u0103 trecem o b\u0103tr\u00e2nic\u0103 strada, f\u0103r\u0103 s\u0103 \u0163inem cont c\u0103 ea tot nu vrea? Nu m\u0103 refer anume la Minimalism ori la Conceptualism \u2013 curente legitimate s\u0103 existe, orice curent. M\u0103 refer la ansamblul limbajului modernist, omniprezent, cel creat \u00een \u015fi pentru epoca industrializ\u0103rii, potrivite crizelor postbelice. Dup\u0103 un secol – adic\u0103 tot at\u00e2t c\u00e2t a durat Rena\u015fterea \u00een quatrocento – tr\u0103im tot din g\u00e2ndirea inovativ\u0103 a lui Gropius. \u00cen vremurile noastre de evolu\u0163ie dinamic\u0103, \u00eenc\u0103 tr\u0103im din miturile interbelice, consecvent resuscitate.<\/p>\n

Cine e r\u0103spunz\u0103tor pentru faptul c\u0103 arhitectura ignor\u0103 fenomenele sociale asociate limbajului ei anorexic? R\u0103spuns: \u00eenalta critic\u0103 de arhitectur\u0103, venerabilii erudi\u0163i care blocheaz\u0103 prompt c\u0103ut\u0103rile. Ei au b\u0103gat frica \u00een arhitectur\u0103, dup\u0103 ce au anihilat admirabilele \u00eencerc\u0103ri de primenire a formelor, din anii \u201980. Au executat public postmodernismul, cu un incredibil zel \u00eenspumat, apoi au \u00eenfierat sever deconstructivismul, de n-a mai r\u0103mas nimic din ele. Le-au zdrobit cu totul, nu doar ca fenomen retinal, ci cu tot cu ideologia lor democratic\u0103. Complexit\u0103\u0163ii i-au spus haos. Ironiei i-au spus neseriozitate. Condescenden\u0163ei sociale i-au spus populism. Formelor cu care \u00eencercau postmoderni\u015ftii s\u0103 “\u00eenc\u0103lzeasc\u0103” arhitectura, vigilen\u0163ii i-au spus kitsch. N-au \u0163inut cont c\u0103 era, \u00een fond, o prim\u0103 \u00eencercare de a dezghe\u0163a r\u0103zboiul rece al modernismului cu lumea. Ca urmare, din teama de aceast\u0103 critic\u0103 olimpian\u0103, arhitectura a \u00een\u0163epenit \u015fi acum \u00een acela\u015fi instrumentar schematic \u015fi restrictiv. Nici m\u0103car “inventariat”, cum ar spune Zevi ori “revizuit”, cum ar spune Derrida. Sau, oricum, prea pu\u0163in.<\/p>\n

\n

Limbajul modern, frust, rece, dar semnificativ pentru connaisseuri. Arta iconoclast\u0103 la Biserica Sf\u00e2nta Irina din Constantinopol, anul 360 \u015fi biserica m\u0103n\u0103stirii Sainte Marie de La Tourette, Le Corbusier, 1960.<\/p>\n

 <\/p>\n

\n

\n

\n

\n

Aesthetically correct<\/strong><\/p>\n

Vocabularul modern are \u00eenc\u0103 suficiente resurse pentru a fi perpetuat, ni se tot spune de c\u0103tre voci prestigioase, cum ar fi, de exemplu, a lui William J.R.Curtis. S\u0103 fie perpetuate\u2026 s\u0103 fie\u2026 fieee!, r\u0103sun\u0103 ecoul. Deci, s\u0103 \u00eenceteze orice c\u0103utare \u00een afara lui. La fel spunea odat\u0103 John Ruskin: Stilurile arhitecturale istorice sunt arhisuficiente \u015fi concluziona dogmatic: Nu ne trebuie un nou stil \u00een arhitectur\u0103. \u00cen timp ce regina Victoria era \u00eenc\u00e2ntat\u0103, el sanc\u0163iona Cristal Palace drept ser\u0103 de castrave\u0163i. Dar c\u0103ut\u0103rile au continuat, cu toat\u0103 autoritatea \u015fi elocin\u0163a lui Ruskin.<\/p>\n

Acum, William J.R.Curtis spune c\u0103 numai revolu\u0163iile totale pot determina schimbarea de limbaj; a\u015fa, ca s\u0103 taie orice speran\u0163\u0103. Adic\u0103 nu sunt suficiente revolu\u0163ia digital\u0103, revolu\u0163ia ecologic\u0103, continua revolu\u0163ie tehnologic\u0103, democratizarea culturii (exagerat\u0103, dar asta-i alt\u0103 poveste). \u015ei atunci, \u00een lipsa perspectivei unei adev\u0103rate Revolu\u0163ii Franceze, sovietice sau chineze, r\u0103m\u00e2ne s\u0103 ne amintim de Farfuridi: ori s\u0103 se revizuiasc\u0103, primesc! dar s\u0103 nu se schimbe nimica; ori s\u0103 nu se revizuiasc\u0103… Da chiar.<\/p>\n

Vocabularul modernismului se prezint\u0103 azi la fel de sacrosanct precum cel neoclasicist \u00een secolul al XVIII-lea. Oficialitatea noastr\u0103 critic\u0103 e la fel de hegemonic\u0103 precum erau atunci academi\u015ftii. E tot bine inten\u0163ionat\u0103 \u015fi la fel de convins\u0103 de adev\u0103rul ei. Din p\u0103cate \u00eens\u0103, nu e la fel de identificabil\u0103 \u015fi nici a\u015fa naiv\u0103. Atunci nu i-a fost greu unui spirit sub\u0163ire ca al lui Perrault s\u0103-i dea un bob\u00e2rnac s\u0103rmanului Blondel.<\/p>\n

Ast\u0103zi \u00eens\u0103, puterea critic\u0103 nu e centralizat\u0103 ca atunci. Azi centrul puterii e imposibil de localizat, pentru c\u0103 nu exist\u0103. Nu e nici o conspira\u0163ie, nici un grup organizat de anihilat. Divanul estetic al arhitecturii occidentale e diseminat, iar influen\u0163a lui e difuz\u0103 \u015fi insinuat\u0103 la toate nivelele. Mii de comisii de jurizare au acelea\u015fi criterii formale gravate pe creier. Apoi sute de reviste bine cotate impregneaz\u0103 retina arhitec\u0163ilor cu paradigme neo-moderne – izbutite, nu-i vorb\u0103. Sunt doar selectate \u015fi fotografiate profesionist. \u015ei apoi, e \u015fi fotogenic acest idiom cool – \u015fi la propriu \u015fi la figurat. Continua persuasiune subliminal\u0103 prin imagine, asociat\u0103 cu globalizarea comunic\u0103rii, \u00eei \u00eent\u0103resc puterea. De\u015fi secular, idiomul modernist e st\u0103p\u00e2n pe con\u015ftiin\u0163a breslei ca un de-la-sine-\u00een\u0163eles. Iar fenomenul e de nezdruncinat.<\/p>\n

Ca \u00eentotdeauna, exist\u0103 deci \u015fi azi adev\u0103ruri confiscate \u015fi acreditate, la nezdruncinarea c\u0103rora vegheaz\u0103 comisiile \u015fi venerabilii. Ei sunt \u00eeng\u00e2na\u0163i de corul antic, adic\u0103 de un \u00eentreg cortegiu de spirite comode, a\u0163ipite \u00een confortul reperelor garantate. E nevoie de un Perrault la fel de influent, care s\u0103 aminteasc\u0103 faptul c\u0103 valorile acreditate furnizeaz\u0103 \u00eentr-adev\u0103r repere sigure, dar ele nu sunt unice. E nevoie de un Carlo Lodoli s\u0103-i c\u0103ineze pe bie\u0163ii creatori, care-\u015fi permit jocul de-a subiectivitatea doar \u00een micul p\u0103tr\u0103\u0163el permis, dar sunt m\u00e2ndri foc de ea. \u00cen final, diversitatea de opinii e doar o am\u0103geal\u0103 c\u0103ci, pe subiectele tabu, nimeni nu dep\u0103\u015fe\u015fte cadrul tutelar admis, ca s\u0103 nu fie descalificat. Suntem cu to\u0163ii alinia\u0163i “aesthetically correct”.<\/p>\n

Decalog, porunca a doua<\/strong><\/p>\n

Limbajul modern al arhitecturii e un subiect tabu \u015fi e orthos doxa. O mare ceritudine, o axiom\u0103, nu comentezi, cum nu se comentau poruncile decalogului, dac\u0103 \u0163i-era drag\u0103 via\u0163a.<\/p>\n

S\u0103 nu-\u0163i faci chip cioplit\u2026!, a decretat porunca a doua, Exodul 20:4-6. Ra\u0163iunea lui Moise a fost eradicarea politheismului \u015fi impunerea monotheismului. Nu l-a \u00een\u0163eles \u00eens\u0103 nimeni pe Leon al III-lea cu iconoclastia lui \u00een secolul opt.<\/p>\n

Ornament egal crim\u0103, declara Loos \u00een 1908, ca s\u0103 combat\u0103 eclectismul \u015fi s\u0103 instaureze o estetic\u0103 adecvat\u0103. N-am \u00een\u0163eles \u00eens\u0103 de ce sentin\u0163a lui e lege sf\u00e2nt\u0103 \u015fi azi. S-a \u00eent\u00e2mplat c\u0103 Loos a murit, c-a\u015fa e scris \u00een legile omene\u015fti. E sigur \u00eens\u0103 c\u0103 dac\u0103 ar tr\u0103i, a\u015fa cum a sim\u0163it ce-i trebuia arhitecturii la \u00eenceput de secol XX ca s\u0103 se acorde cu via\u0163a, a\u015fa ar sim\u0163i \u015fi ce-i trebuie la \u00eenceput de secol XXI. El s-ar fi prins c\u0103 via\u0163a a evoluat \u00eentre timp.<\/p>\n

Dup\u0103 deschiderea din anii \u201990, occidentul c\u0103uta \u00een periferii izvoare noi pentru oxigenarea esteticii ei obosite. N-a selectat mai nimic, nu-l interesau pasti\u015fele. Ce au<\/p>\n

g\u0103sit ei prin periferii au fost un Sverre Fehn, un Siza, un Barragan\u2026 to\u0163i cunosc\u0103tori antrena\u0163i ai “englezei universale”. \u00cent\u00e2mpl\u0103tor sau nu, a recunoscut numai valorile exprimate \u00een limba estetic\u0103 occidental\u0103. \u00centrebarea e: dac\u0103 ar fi existat vreo valoare original\u0103 mai la est, ar fi descoperit-o, exprimat\u0103 \u00eentr-un idiom local?<\/p>\n

\n

Publicul ironiza \u00een 1911 fa\u0163ada frust\u0103 a imobilului Goldman-Salatsch, de Adolf Loos.<\/p>\n

\n

De gestionarea raportului dintre modestul public \u015fi \u00eenalta curte de casa\u0163ie \u015fi justi\u0163ie a criticii depinde pozi\u0163ia \u015fi rolul arhitecturii \u00een societate. Arhitec\u0163ii s-au resemnat cu faptul c\u0103 sunt discredita\u0163i \u00een fa\u0163a publicului, dar cine o fi vinovat de lipsa noastr\u0103 de autoritate? Suntem \u00een aceea\u015fi situa\u0163ie ca atunci c\u00e2nd modernismul victorios se felicita pentru monologul s\u0103u inteligent, \u00een timp ce societatea \u00eel concediase. Chir societatea cult\u0103 a r\u0103mas \u00een sinea ei la fel de dezinteresat\u0103 de arhitectura modern\u0103 ca \u015fi de muzica dodecafonic\u0103, de p\u0103tratele pe fond alb sau de poezia ermetic\u0103. A\u015fa cum evit\u0103 literatura lipsit\u0103 de poveste \u015fi muzica lipsit\u0103 de melodie, tot a\u015fa se refugiaz\u0103, \u00een timpul liber, \u00een centrele istorice. Se sperie c\u00e2nd pe locurile libere ale ora\u015fului apar panourile unui nou \u015fantier. Iat\u0103 \u00eens\u0103 c\u0103 scriitorii sunt \u00een stare s\u0103 produc\u0103 o literatur\u0103 \u015fi bun\u0103 \u015fi vandabil\u0103 \u015fi c\u0103 exist\u0103 art\u0103 decent\u0103 \u015fi accesibil\u0103 \u00eentre Malevici \u015fi pictura de gang. Numai bie\u0163ii compozitori de muzic\u0103 simfonic\u0103 se ascult\u0103 doar unii pe al\u0163ii \u015fi apoi se pl\u00e2ng de r\u0103sp\u00e2ndirea muzicii proaste. La fel \u015fi arhitec\u0163ii, \u00een\u0103l\u0163a\u0163i de la scandaloasa incultur\u0103 public\u0103, \u00ee\u015fi tot dau premii \u00eentre ei pentru o arhitectur\u0103 tot mai laconic\u0103 \u00een polisemantismul ei doct \u015fi tot mai izolat\u0103 de lume.<\/p>\n

Malevici, picturi \u00een ulei: P\u0103trat negru pe fond alb, 1913; Alb pe alb, 1918; P\u0103trat ro\u015fu: realism pictural al unei \u0163\u0103r\u0103nci \u00een dou\u0103 dimensiuni, 1915; P\u0103trat negru \u015fi p\u0103trat ro\u015fu: realism pictural al unui b\u0103iat cu rucksack \u00een patru dimensiuni, 1915.<\/p>\n

\n

Credincio\u015fi \u015fi p\u0103g\u00e2ni<\/strong><\/p>\n

Istoria a ar\u0103tat c\u0103, \u00een astfel de momente, laicii sunt cei care dau o m\u00e2n\u0103 de ajutor. Ei nu risc\u0103 anatema, ca cei din interiorul breslei. Acum trei sute de ani, tot \u00eentr-un moment de criz\u0103 estetic\u0103 a arhitecturii, pe c\u00e2nd elita \u00een\u0103l\u0163a ode \u00eemp\u0103ratului (fa\u0163adei) pentru hainele lui cele noi (neoclasiciste), cei care au \u00eendr\u0103znit s\u0103-i vad\u0103 public goliciunea (artificialitatea) au fost doi c\u0103lug\u0103ri (Carlo Lodoli \u015fi Marc Antoine Laugier), un pictor (William Hogarth) \u015fi jurnali\u015ftii presei largi (scriitori sau liber cuget\u0103tori). Ei au preg\u0103tit terenul pentru splendida epoc\u0103 de c\u0103ut\u0103ri care a \u00eenceput cu secolul al XIX-lea, a continuat cu Avangarda \u015fi s-a \u00eencheiat c\u00e2nd le Corbusier i-a convins pe to\u0163i c\u0103, gata, a g\u0103sit el r\u0103spunsul suprem. C\u00e2nd \u00eens\u0103 Acad\u00e9mie des Beaux Arts f\u0103cea regulile, c\u0103ut\u0103rile continuau. William Morris a avut atunci de trei ori noroc. Odat\u0103 c\u0103 terenul era preg\u0103tit teoretic. Apoi, pentru c\u0103 sa\u0163ietatea anglo saxon\u0103 fa\u0163\u0103 de neoclasicismul de import a coincis cu efectele negative ale industrializ\u0103rii \u015fi \u00eempreun\u0103 au accentuat nevoia de schimbare. \u00cen fine, pentru c\u0103 aria de influen\u0163\u0103 a mi\u015fc\u0103rii Arts and Crafts era local\u0103, prin program. William Morris \u00eencerca s\u0103-i redea doar comunit\u0103\u0163ii lui valorile pierdute \u015fi acolo b\u0103tea la por\u0163i deschise. Mica lui disiden\u0163\u0103 n-a deranjat pe nimeni la Paris \u015fi nici aiurea, n-a st\u00e2rnit nici o panic\u0103 general\u0103 \u00een leg\u0103tur\u0103 cu stabilitatea lumii. Nu i-a s\u0103rit nimeni la beregat\u0103, \u00eentru salvgardarea marelui limbaj neoclasic \u00een comitatul Kent. Poate-i s\u0103rea, dac\u0103 ar fi b\u0103nuit c\u0103 de-acolo aveau s\u0103 se r\u0103sp\u00e2ndeasc\u0103 idei destabilizatoare.<\/p>\n

Dou\u0103 table de legi: Moise cu cele zece porunci (pictur\u0103 de Rembrandt din 1659) \u015fi Le Corbusier cu cele Cinq points de l\u2019architecture moderne (publicate \u00een 1927). \u00cenaintea lui, au mai existat \u015fi cele Cinq point du calvinisme.<\/p>\n

\n

Dou\u0103 table de legi: Moise cu cele zece porunci (pictur\u0103 de Rembrandt din 1659) \u015fi Le Corbusier cu cele Cinq points de l\u2019architecture moderne (publicate \u00een 1927). \u00cenaintea lui, au mai existat \u015fi cele Cinq point du calvinisme.<\/p>\n

\n

Mai t\u00e2rziu, Behrens a izb\u00e2ndit cu designul lui \u015fi cu Turbinenfabrik, pentru c\u0103 el n-a predicat de unul singur \u00een pustiu; ceea ce a creat ela fost rezultatul unei unit\u0103\u0163i de p\u0103reri dintre politicienii, industra\u015fii, pictorii, poe\u0163ii \u015fi economi\u015ftii din Werkbund, care cuno\u015fteau sub toate aspectele pia\u0163a pe care \u0163ineau s-o cucereasc\u0103.<\/p>\n

\u00cen fine, dup\u0103 r\u0103zboi, cei care au \u00een\u0163eles situa\u0163ia ora\u015fului modern au fost sociologii, c\u00e2\u0163iva istorici \u015fi critici de art\u0103 \u015fi o economist\u0103 (Jane Jacobs). Ei au fundamentat \u015fi au difuzat cele c\u00e2teva murmure de protest din interiorul breslei arhitec\u0163ilor. Ei au reu\u015fit s\u0103 determine umanizarea ora\u015fului p\u00e2n\u0103 la nivelul recept\u0103rii publice. \u00cen marile ora\u015fe era cel mai sever afectat\u0103 societatea.<\/p>\n

Oric\u00e2t de implicat\u0103 ar fi fost postmodernitatea, nici Deleuze, nici Baudrillard, nici al\u0163ii n-au ajuns p\u00e2n\u0103 la vocabularul modern al arhitecturii. Derrida a dat tonul revizuirilor, dar c\u00e2nd s\u0103 le dea \u015fi arhitec\u0163ilor un ajutor mai complet, s-a oprit. Dac\u0103 ne-a v\u0103zut a\u015fa convin\u015fi! Acum, arhitectura, se tot reinventeaz\u0103 \u00een esen\u0163a ei, mai ales prin inter-\u015fi transdisciplinaritate. Dar despre lexicul formal, nici un cuv\u00e2nt. \u00cenalta noastr\u0103 specializare autosuficient\u0103 i-a descurajat pe to\u0163i cei care, alt\u0103dat\u0103, ar fi intervinit. Ne-au p\u0103r\u0103sit to\u0163i. \u015ei a\u015fa, tensiunea dintre arhitectur\u0103 \u015fi popor se men\u0163ine. Sper c\u0103 nu trebuie invocat\u0103 marea revolu\u0163ie. Prefer s\u0103 a\u015ftept avangarda.<\/p>\n

Sau poate c\u0103 gre\u015fesc eu fundamental.<\/p>\n<\/div>\n

\n