Medi Weschler Dinu, intre creioane si acuarele

de Héctor Martínez Sanz

Artículo publicado en la Revista Madrid en Marco

Recent premiata cu Trofeul Victor Brauner la cea de a doua Editie a Premiilor Niram Art, artista plastica de 101 ani, Medi Weschler Dinu, inca pastreaza in ochi privirea deschisa si calda care ne face sa intelegem si, mai ales, sa simtim realitatea umana care se reflecta in operele sale impreuna cu modestia si grandoarea artei sale.

Ca dovada, putem sa ne gandim la materialele utilizate, de la simplul desen in creion, la ulei pe carton si, mai ales, la numeroasele sale acuarele. Trecand de la un material la altul, ca si cand am vorbi de o evolutie, incepe sa se piarda conturul precis al creionului sau carbunelui in favoarea transparentei culorilor diluate cu apa. Atat la carbune cat si la acuarela observam urma tanara a unor maini care au pictat dintr-o zvacnire de incheietura, sub dictarea nu a ochilor ci a privirii personale si intime a lui Medi Weschler Dinu. Liniile si culorile se transforma in posibilitatea, intotdeauna insuficienta, de a ajunge din pozitia de spectator la forma subiectiva prin care artista contempla lumea. Ce vedem? Portrete si peisaje, reiesind din primele omenescul motivelor si, din cele din urma, sublinierea unor elemente ca apa si natura. Toate acestea le putem vedea unite in imaginea pescarului, a barcilor din Balcic, unde truda grea a omului se desfasoara in armonie cu natura, asa cum se intuieste din barcile legate la mal. Cand nu este vorba de albastrul apei, acuarelele lui Medi Weschler Dinu scot in evidenta verdele copacilor, plantelor, parcurilor, florilor, campurilor si muntilor ca rama a caselor joase de sat, in perfecta fuziune cu natura. In aceste opere palpita pacea si linistea, o serenitate pe care, desi o asociem cu statiunile maritime sau satele de campie, noi, orasenii, foarte rar ajungem sa o simtim cu adevarat – acest echilibru al fiintei omenesti in uniune cu mediul inconjurator.

Medi Weschler Dinu si Miguel Angel Segovia, Dir. Ed. Niram Art

Medi Weschler Dinu si Miguel Angel Segovia, Dir. Ed. Niram Art

Asa cum exista o literatura de calatorie, jurnale etc, in opera lui Medi Weschler Dinu descoperim o “pictura de calatorii”, o reflexie continua a unui loc, pentru a trece, apoi, la altul, de la un detaliu la altul, de la creion la ulei, la acuarela, prin toate locurile unde artista a trait. Fara indoiala, Balcic este locul preferat dar nu putem sa uitam nici Grecia, Bucuresti, Moldova si Bucovina, sau peisajele din jurul Senei, in capitala franceza.

Este vorba de costumbrism rural, taranesc, ce inradacineaza omul in pamantul pe care il cultiva sau il leaga de marea in care pescuieste. Pamant si mare, de unde omul isi obtine alimentele; Pamant si mare care ii ofera intretinerea, pamant si mare in care si din care traieste. Costumbrism care, in mod generos, este lipsit de opinie critica, retorica sau exces, apropiindu-se mai ales de liniile unui post-impresionism in cautarea sentimentului efemer. In egala masura, trebuie sa evidentiem in aceste linii clasice lucrarile de natura moarta sau vaze de flori unde Medi Weschler Dinu reintalneste acea incantare, pace si armonie intre flori, in care culoarea si lumina isi reiau protagonismul in atmosfera de serenitate pe care o inspira.

Dar nu avem doar linii clasice. Daca ne indreptam atentia catre opere ca “Nud pe Fotoliu”, “Nud in Atelier”, intalnim referinte apropiate de stilurile de avangarda contra-realista, in care linia curbata in mod exagerat este definitorie pentru corpul uman, atentand astfel catre canoanele de proportie clasica si care este vecina cu, de exemplu, Henri Matisse. In acelasi fel, acuarelele “La Volos” sau “Peisaj din fereastra la Balcic” arata acea privire lucida din interior catre exterior, prin ferestre sau zabrele, de la spatiul limitat la cel deschis, pe care o gasim si la Matisse.

Dupa cum se observa, in general, operele lui Medi Weschler, pe langa faptul ca sunt o marturie a unui intreg secol de arta si viata, sunt, in mod fundamental, un autentic model artistic pentru lucrul in acuarela, in axele sale de miscare, lumina, transparenta si culoare. In acelasi timp, desenele sale par spectatorului de o simplitate unica. O simplitate care emana din mainile si din sufletul sau mai inainte de a fi transmisa prin tehnica hartiei sau cartonului, ca si cum creionul si pensula ar simti ceea ce simte artista.

Tagged with: , , , ,
Posted in Art, Romana

Niram Art Israel brought to you by:

Authors